despre intimitate

Întotdeauna m-am întrebat ce e cu dorința asta de a fi cunoscut. Parcă a devenit o obsesie, știi? Toți oamenii fug de ea într-o formă sau alta. Se refugiază. Își doresc să fie cunoscuți dar doar în termenii lor, doar când și cum vor, iar când poveștile se sfârșesc și rămâne scrumul, rămân și ei cu un infinit regret. 

De ce nu mă afectează și pe mine condiția asta? De ce arde în mine un dor de intimitate pe care nu știu să îl gestionez, să îl stăpânesc, să îl conțin etc.

De ce îmi doresc atât de mult să-ți văd sufletul dezbrăcat înaintea mea?

De ce nu pot să percep ideea că te ascunzi de mine? Doare. Și nu știu de ce nu găsesc cuvintele potrivite pentru a explica ce arde-n mine. Parcă pentru lucrurile importante nu există niciodată cuvintele potrivite. Sunt inutile. Mă răscolesc și mă pun la pământ pentru dorința asta a mea, știi...

e ceva din mine care mereu strigă că m-am fript.

că am fost proastă deja o dată.

la ce-mi mai trebuie intimitate? Când am crezut prima (și ultima) dată că o am, am căzut atât de tare pe spate încât fiecare respirație părea imposibil de dus la capăt din cauza durerii. Totuși, m-am ridicat. Totuși, sunt aici. 

și acum vrei să o iei de la capăt?

Mi-aș dori să pot da doar texte frumoase. Doar povești cu zâne, pe care de mică mi le imaginam și le puneam în scenă, pe canapeaua din sufrageria mea maro. Să pot să scot bine, să dau bine într-o lume sugrumată de rău. Nu pot.

Mi-aș dori să te văd plângând,

Mi-aș dori să-mi spui despre toate lucrurile care te înspăimântă.

Mi-aș dori să te pot proteja; sau cel puțin să stau lângă tine în timp ce privești întunericul și privindu-l să te țin de mână în timp ce observi cum negrul ăla gros devine tot mai mic.

Mi-aș dori să te cunosc cum nu te-a cunoscut nimeni niciodată. Mi-aș dori să iubesc cum n-a iubit nimeni niciodată, pentru că așa cum mă temeam când eram mică că nu știu a iubi, acum realizez că am atât de multe de dat oamenilor potriviți. Și o disponibilitate atât de mare de a o arăta.

în a te lăsa cunoscut există un mix de teamă și bucurie pe care nu îl pot exprima. Ca atunci când îți e teamă de medic la un control când ești mic și de fapt realizezi că te gâdilă.

În definitiv, ce se poate întâmpla cel mai rău când lași intimitatea să te inunde? 

poți să cazi, să îți julești sufletul, dar între timp să te bucuri de o priveliște extraordinară.

iar cel mai bine? Guști un alt strat al existenței pe roca asta plutitoare, atât de fragilă în magnitudinea ei. 

înveți să privești altfel cerul, oamenii, macii și să ai un strop de speranță că binele există, de fapt, în lume.

Să te cunosc înseamnă să mă cunosc și să cunosc din nou, într-o formă unică, lumea în sine.

De ce

mi-aș dori

în definitiv

să te cunosc.