de ordinul dorințelor

Mi-aș dori să nu mai doară. Mi-aș dori să scriu. Doamne, ce aș vrea să scriu.

Mi-aș dori...să fiu.

Să mă las a fi cine sunt de drept

mi-aș dori să scap de ură

s-o îngrop, să nu mai par atât de dură.

Mi-aș dori, mai ales, să scap de incongruența picăturilor de ploaie

Să nu mai merg pe coji de ou observând pe fiecare

anticipând orice mișcare

Mi-aș dori din nou să iubesc tot ce am în față

ca atunci când mergeam pe role și mâncam înghețată cu iaurt

fără să-mi pese că-mi va intra în păr, în nas, și-n viață

Îmi doresc să fiu lăsată în pace, să mă bag în carapace

Unde nu pot fi rănită, unde nimeni nu-mi poartă pică

de fapt, îmi doresc să mă cunoști

să nu te uiți doar la ce sunt, ci să te-ntrebi și unde am fost

să vezi că ceea ce par nu e doar ceva bizar

e un copil rănit demult, fără să știe cât de brut

și-au băgat toți nasu-n coasta ei

și-acum șchiopăie, cu pași mici și grei