25 (douăzeci și cinci)

25 a început cu o tentă de parfum. Parfum cu miros de cortado și sauvage albastru pe fundal roz

și totuși a ceva greu

amețitor

putrezit...ce zăcea ascuns în taina nopții.

am clipit, și hei, în puterea dimineții

în cerul încă-ntunecat

în roua amețită din sufletul Bucureștiului

ceva

ce aproape semăna cu dragostea, mă trezea din vis

în vis

am mers, ținându-te de mână,

în promisiunea zilei deschise, a cerului liber și a soarelui ce strălucește încrezător

în ochelarii de soare ai oamenilor mici și în oglinzile mașinilor

și nici o clipă nu am încetat să cred

că visul e de fapt real și nu iluzie

deși niciodată nu văzusem ziua

am clipit din nou, și s-au spart și ochelarii, și oglinzile mașinilor

și n-am înțeles că tu de fapt nu puteai sta în soare

că te arde prea tare și te-apasă

adevărul și lumina sa.

tu

ești un om al nopții

sau poate noaptea însăși.

ție-ți place mirosul de fum după ce inimile au ars pe grătar de dragul tău

și îl porți ca pe-un trofeu

talisman purtător de noroc.

n-am întâlnit niciodată o noapte

care să mă poarte așa departe

pe nori, în lumi ce le credeam uitate, sau doar o fabricație a minții mele,

n-am întâlnit niciodată o noapte

care să se creadă zi

deși știe foarte bine că atunci când vine ziua

visul se duce

clipa se scurge

iluzia se smulge

așa cum s-a și întâmplat

vă voi ține departe de detaliile sângeroase,

de coaste frânte, de corpuri străine la marginea prăpastiei

voi reveni la 25-ul după vraja ruptă.

25 continuă. cu muncă dusă la capăt, scop, și mult fum gri

cu singurătate, neînțeles, întrebări

cu multe cărți citite, poezii analizate

și lacrimi vărsate pe ele și de dor

cu filme vechi, plimbări la Hotel Cișmigiu

și gust de cola zero

25 e azi

și continuă să fie în fiecare dimineață

și totuși...

versuri mi se zbat în cap

ca molii ce aleargă-n trap.

nu mă lăsa aici

nu se termină aici?